Alone in the dark...

Se aşeză pe o scară privind în jur. Totul era pustiu, iar ceasul indica ora unu şi ceva. Se certase acum două zile cu Sebastian şi de atunci nu mai ştia nimic de el. Rămâsese acasă când avusese loc meciul de Vâjhaţ, aflând mai apoi că echipa lui căştigase. Să-i fie de bine.

Apăru pe hol. Fuma, destul de tensionat, o ţigare. Acel meci de Vâjhaţ a fost o reuşită şi o pierdere. Ce dacă câştigaseră? Roşcata nu venise. Încă mai era supărată pe el. Însă ea începuse, Sebastian nu mai dorea certuri. Acum, renunţase la echipa de Vâjhaţ.

Îşi trecu mâna prin păr, scoţând scrisoarea de la fratele ei mai mare. Dacă vroia, putea mergea în New York şi termina liceul acolo. Şi dacp se gândea mai bine, era o idee bună. Nu avea rost să mai rămână aici. Se ridică cu gândul de a merge spre hambarul bufniţelor. Începu să alerge pe hol, dar se lovi de ineva, căzând jos.

Gândurile i se învârteau în minte, atât de repede încât i se părea că totul defapt stă pe loc. Cineva se lovi de el, şi căzu. Blondul se lăsă la nivelul acelei persoane, priviind în pământ. Observă o scrisoare şi o ridică, încet. ' Pentru Lily Evans ' . Citi, atent. Ochii săi o analizară pe roşcată, şi înghiţi.

Îşi duse mâna la frunte, murmurând ceva. Îl văzu pe Sebastian luând scrisoarea şi privi în altă parte, înghiţind în sec. Inima îi bătea mai tare, acum că îl văzuse. Oftă neobservabil şi se ridică cu greutate de jos.

- Pleci, aşa-i? o întrebă. De ce? Vroia să se înşele. Însă chiar de ar fi fost adevărat şi roşcata pleca în New York, el n-o va opri. Pentru ce? Să continue să se certe pe o temă destul de banală a cărui rezolvare i-o găsise blondul deja.

Nu, nu vreau şi totuşi. Ai renunţat la echipa de Vâjhaţ. Nu trebuia, spuse privind în jos. Se simţea vinovată pentru asta, deoarece ştia că dacă nu s-ar fi certat el nu ar fi făcut asta. Poate pentru asta vroia să plece.

- Oamenii mai fac şi ce nu trebuie. spuse el, şi oftă. Îşi întoarse privirea spre ea. Analiza atentă pământul. A fost decizia mea. Aşa măcar n-o să-mi mai ocupe timp. continuă.

Preferam mai mult să nu ai timp decât asta, murmură simţindu-şi gâtul uscat. Oftă şi dădu să plece. Dacă el făcuse asta nu mai avea rost să rămână. Şi aşa se simţea destul de rău că se certaseră, iar acum începea să se simtă şi mai şi ştiind că din vina ei renunţase la echipă.

O trase de mână, văzând că doreşte să plece. Roşcata pică în braţele lui. Sebastian o privii în ochi, şi o sărută scurt. Dacă tot avea să plece, măcare atât săi dea. Trase aer în piept, nedorind sa-i dea drumul

Tresări când acesta o trase înapoi şi se prinse de gâtul lui. Începu să tremure când o sărută şi îl privi în ochi. Nu putea pleca. Dacă la început avea îndoieli acum sigur ştia că nu o putea face. Se lipi de el.
Îmi pare rău, spuse încet, abţinându-se să nu plângă.

- Şi mie, să ştii. Te iubesc. îi şopti uşor la ureche, trecându-şi mâna peste spatele ei. Să nu plângi, te rog. continuă, pe un ton destul de îngrijorat, şi îi dădu părul de pe ochi, după ureche.

Făcu ochii mari când îi spuse că o iubeşte şi chiar dacă o rugă să nu plângă nu reuşi. Îşi ascunse chipul la pieptul lui, nevrând să-i mai dea drumul.
Şi eu te iubesc, spuse printre suspine.

Oftă, şi o trase mai aproape. Îi şterse lacrimile, şi se puse pe jos. O puse în braţele lui, trecându-şi mâna prin părul ei roşcat şi mătăsos. Se ruga de ea î continuare să nu plângă însă nimic.

Îşi puse braţele pe abdomenul lui, înconjurându-i mijlocul şi îşi lăsă capul pe umărul acestuia. Continua să plângă încet, fără a se putea opri.
Întoarce-te la echipă, spuse încet.

Dorea să-i spună că n-or să-l mai primească, însă o va face să se simtă şi mai rău. Oftă, şi apobă din cap. Îi şopti că aşa va face, dacă nu o să mai plângă. Îi ridică bărbia cu două degete, priviind-o în ochi.

Stătu puţin pe gânduri şi îşi aminti că fratele ei, ce era la Cercetaşi nu mai fusese primit în echipă după ce renunţase.
Ai renunţat deşi ştiai că nu te vor mai primi înapoi, murmură şi îşi întoarse capul într-o parte, când acesta o privi. Totul era numai din vina ei, poate că dacă mergea cu Alice la meci nu ar fi făcut asta. Îi dădu braţele la o parte şi se ridică.

- Am făcut asta pentru tine, să şti. şopti, şi se ridică la rându lui. Măcar înţelegi? continuă, ceva mai serios. O prinse de mâini, întorcând-o spre el. Am făcut e-am crezut eu că e corect. Nu-i vina ta.

Ba da, este doar vina mea. Preferam să nu te văd decât să faci asta. Ţi-ai abandonat Casa pentru o tâmpenie, spuse. Ştia că a făcut-o pentru ea, dar tocmai asta o făcea să se simtă şi mai aiurea.

O lipi destul de tare de unul din pereţii din spatele ei, ridicând-o uşor. Îşi puse un picior între picioarele ei, sprijinind-o. O privii în ochi, atent.
- Mă enervez, deja. Nu e vina ta! O să reuşesc eu să intru în echipă, dacă vreau.

Scânci uşor când o lipi de perete. Îl privi în ochi, câteva şuviţe căzându-i pe chip. Doar dacă vroia. Mda, aşa credea şi ea. Şi uite aşa începea din nou să se supere. Şi orice ar fi spus el, tot vinovată se considera.

O sărută apăsat, şi un pic violent. Se lipi mai mult de ea, aşteptând să-i răspundă. Îşi trecu limba peste buzele ei, apoi pătrunse înauntru. Îi căută limba, şi când i-o găsi începu acel joc.

Îi răspunse la sărut, cu toate că nu ar fi trebuit să o facă. Îşi puse braţele pe umerii lui, coborându-le încet pe pieptul lui. Îl privi calmă în ochi.

El închise ochii. Îl analiza atent. Îşi puse uşor mâinile pe talia ei. De ce se certau atât de des? Oricum el de la un timp se enerva destul de repede. Nu că înainte nu ar fi fost diferit, dar acum era altceva